Toată lumea cunoaşte desigur procedeul prin care în practicile poliţieneşti se identifică un infractor doar bănuit, amestecându-l cu un şir de figuri neutre şi cerând martorilor la delict să-l recunoască. Dacă printr-o tehnică analogă cineva ar cere tuturor oamenilor care frecventează evenimente culturale importante să identifice persoana pe care au văzut-o nezmintit la toate, de la dezbaterea legilor privind drepturile de autor, la zilele Blaga, la lansarea filmului Cold Waves, sau la recenta aniversare a Memorialului Sighet, ar identifica-o fără nici o ezitare. Poate că nu ar şti cum o cheamă. Oamenii din radio au voci, rareori au pentru noi şi un chip. Iar uneori, rar au şi un nume. Cea despre care vă vorbesc are unul: Teodora Stanciu. Nu lipseşte de la absolut nici un eveniment cultural major, indiferent că se petrece la Iaşi, Sibiu, Bucureşti, Sighet, sau la Chişinău, indiferent că instituţia i-a dat sau nu bani de deplasare. Ea şi fotograful bărbos Florin Eşanu, sunt de 20 de ani, prezenţi mereu, la toate evenimentele şi aş zice, dacă n-aş şti că e fizic imposibil, ubicui. Emisiunile Teodorei, „Etică-estetică”, „Revista literară radio”, „La zi presa culturală”, au fani de la care primeşte scrisori demne de invidia tuturor şefilor ei, iar invitaţii ei sunt nume cu care respectivii şefi n-ar putea aspira nici să schimbe un bună ziua, fiindcă salutul trebuie urmat de măcar două vorbe cu ei, în domenii nu chiar accesibile: George Gană, Mihai Neamţu, Dan Hăulică, Andrei Pleşu, H.R. Patapievici, Anca Manolescu, Mircea Cărtărescu, Mircea Horia Simionescu, Monica Lovinescu, Ioana Popescu. Teodora Stanciu se descurcă minunat, îi citeşte pe toţi, conştiincios, înainte de a-i chema, şi mai ales, cum se vede, nu ţine cont, de tabere şi nu are exclusivisme vizându-i pe „boierii” sau pe „oierii minţii”. Este serioasă, onestă, meticuloasă, cultivată, harnică, modestă, echilibrată, cuviincioasă şi agreabilă pentru interlocutor. Iubeşte cu o adâncă iubire profesională, orice contribuţie la cultura acestei ţări, la cultură în general. Sunt motivele pentru care, în urmă cu vreo patru ani, când un ziarist român stabilit în străinătate a fost trimis aici cu misiunea de a înfiinţa o filială românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni şi m-a consultat pe mine, primul nume care mi-a venit în minte a fost al ei. Teodora a intrat în grupul de iniţiativă şi apoi a devenit preşedintă AZIR (numele filialei româneşti AEJ). În această calitate a participat cu loialitate şi seriozitate nedezminţite la toate activităţile noastre, de la expoziţia „Înscrisuri duşmănoase”, atât de elogiată în presă la vremea ei, la Serile de conferinţe AZIR de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din Universitatea Bucureşti. Dar mai ales la numeroasele dezbateri pe marginea managementului defectuos şi de multe ori fraudulos din televiziunea şi radioul public pe vremea lui Dragoş Şeuleanu şi a lui Valentin Nicolau. Dar şi pe marginea degradării calităţii profesionale a programelor, datorate ingerinţelor politicului în activitatea editorială şi a numirii şefilor pe criterii clientelare sau de obedienţă şi după plecarea celor doi. Dezbateri care nu au rămas fără ecou nici în adunările generale AEJ şi în rapoartele de monitorizare a libertăţii presei la noi, desfăşurate la Dublin, Oviedo, Bruxelles.
De aici i se trage totul: marginalizarea, restrângerea progresivă a mijloacelor care o reduc la neputinţa de a-şi exercita la cote pe care etica proprie i le impune, izolarea şi finalmente, tentativa, până la momentul când scriu nefinalizată încă, de a i se lua o emisiune. Pe care o apreciem toţi ascultătorii Radio România Cultural, că suntem sau nu prieteni, sau colegi de organizaţie cu Teodora Stanciu. Anume „Revista literară radio”. Fără avertismente şi fără atenţionări, şi nu, aşa cum lucrul acesta e normal să se petreacă, fiindcă ar fi comis vreo gravă abatere de la normele profesiei ei.
Sigur că un contract de muncă într-o instituţie de stat, unde lucrezi de 20 de ani, în slujba publicului care te apreciază (şi te plăteşte!!!) nu se desface uşor. Dar există numeroase mijloace de a determina un om să-şi ia singur cîmpii, mai ales atunci când contezi pe sprijinul stăpânilor. În ciuda faptului că omul acesta este cunoscut şi apreciat atât de colegii din ţară, cât şi de jurnaliştii străini alături de care Teodora Stanciu face parte dintr-o organizaţie puternică şi influentă. Ajutor la care ea personal nu a apelat niciodată, din lipsă de timp: pe bani proprii, de cele mai multe ori, cu un telefon mobil, plătit tot din bani proprii, Teodora Stanciu este veşnic ocupată să sară dintr-un tren în altul, să fie prezentă la Sibiu, Cluj, Iaşi, la evenimente pe care conducerea radioului public nu dă două parale, de vreme ce nu numai că nu asigură acoperirea lor de către ziarişti, dar şi încearcă să le ia acestora, în semn de apreciere pentru munca lor, emisiunile valoroase şi ascultate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu